De ce scriu aici, pe blog...

Mai multe persoane m-au tot intrebat de ce scriu pe blog trairile mele, gandurile si nu imi fac un jurnal intim....nu am avut niciodata un jurnal...nu sunt adepta...acum un an jumate nici blogul acesta nu exista...pentru ca "jurnalul" meu era MAMAIA. Dupa ce ea a plecat cu ingerii in cer...am vrut sa incerc sa vad daca pot tine un blog...Pff iar mi s-au incurcat gandurile...si vreau sa scriu despre multe...dar ma rezum doar la titlu....pai...pentru mine, blogul echivaleaza cu o parte din sufletul meu, deoarece in filele acestuia mi-am asternut o parte din ganduri, majoritatea postarilor avand la baza lor crampeie din viata mea.
Scrisul reprezinta pentru mine un fel de tratament, o terapie prin care-mi fac ordine printre ganduri si sentimene. Prin scris reusesc sa le ofer gandurilor mele o nota de claritate, confuzul pierzandu-si din esenta pe masura ce cuvintele-si gasesc locul in pagina. Fiecare cuvant este scris dupa dictarea sincera a inimii mele. Blogul este pentru mine asemenea unei cutiute magice in care pot pastr ganduri si amintiri peste care praful uitarii nu se va sterge, caci totul ramane scris atat timp cat eu imi doresc acest lucru. Blogul este unul din locurile in car eu ma joc cu ideile proprii in anumite clipe si uneori aceasta joaca are si rmari dragute...

Banc.

Un tanar isi prezinta logodnica parintilor. La masa, tipei ii vine sa dea un partz. Dupa cateva secunde se simte un miros...Dupa cateva secunde socrul mare spune:Labus..!!..Fericita ca viitorul socru a dat vina pe cainele de sub scaunul ei, fetei ii vine inima la loc. Peste cateva minute mai trage una si tatal baiatului spune nervos: Labuuuuusss, ai grija..!! Absolvita de griji, fata mai trage una, la care vine replica: Labus! Pleaca de acolo ca se caca pe tine!!!

Degetele- Legenda chineza.

"Stii de ce inelul de logodna se pune pe al 4-lea deget? Exista o leenta din Chinacare poate sa explice asta intr-un mod foarte frumos si convingator. Degetele mari ii reprezinta pe parinti. Degetele aratatoare reprezinta fratii si prietenii. Degetul mijlociu te reprezinta pe tine insuti. Degetul inelar( al 4-lea deget) iti reprezinta perechea. Degetul mic ii reprezinta pe copii tai. Mai intai uneste-ti palmele, dupa aceea uneste-ti degetele mijlocii, asa cum apare in imagine. Acum incearca sa separi degetele mari(ii reprezinta pe parintii tai). Vei vedea cum le poti separa, pentru ca parintii nu sunt destinati sa traiasca cu tine pana cand tu vei muri. Acum uneste degetele din nou. Acum incearca sa separi degetele aratatoare( iti reprezinta fratii si prietenii). Vei vedea cum si degetele astea se despart, pentru ca nici ei nu sunt destinati sa traiasca mereu cu tine. Au destine diferite, sa se casatoreasca si sa-si intemeieze familii. Acum incearca sa desparti degetele mici(iti reprezinta copii). Si astea se separa, pentru ca si ei, cand nu mai au nevoie de tine, se duc la casele lor. Acum uneste degetele din nou. In sfarsit, incearca sa desparti degetele inelare(al 4-lea deget iti reprezinta perechea) si te vei surprinde vazand ca, pur si simplu, nu le poti desparti. Asta datorita faptului ca perechea e destinata pana in ultima zi a vietii lor. De aceea se pune inelul pe acest deget."

Un strain pe pamant.

Si cand te gandesti ca exista in lumea asta un infinit de oameni. Fiecare e frumos in felul lui, bun cat ii permite sufletul, darnic cat poate, etc. Dar care majorittea ar face orice pentru a ajunge unde si-au propus. Si aici nu ma refer la telul pe care il ai in viata, ci la simplul fapt ca vor ca o anumita persoana sa fie a lor, sa o aiba pentru o noapte dupa care s-o atunce ca pe-o carpa care dupa folosire nu te mai ajuta cu nimic sau au fost impresionati de ceve bijuterie in vitrina si vor sa puna stapanire pe ea cu orice pret. Sunt capabili chiar sa-si vanda sufletul , sa minta folosind cele mai frumoase cuvinte rostite, sa arunce vorbe-n vant fara a stii cu adearat valoarea lor. Fara a stii ca vorbele dor, chiar daca de multe ori provoaca greata. Degeaba se spune ca faptele conteaza, un singur cuvant te poate duce pana la cele mai inalte culmi, dar in acelasi timp te poate face sa te dai cu capul de pereti. Vorbele in sine atrag de multe ori si faptele. Un trup nu e o papusa Barbie sau acel Batman pe care ni-l doream in copilarie si care facea orice la comanda noastra, in mijlocul fiecaruia exista acea samanta care prinde viata atunci cand e iubita cand e mangaiata de o mana buna, curata venita de la un trup si-o minte limpede. Timpul masoara distanta dintre trupul si sufletul fiecarui om. Cuvantul cel mai greu de pronuntat si pus la locl lui este "eu". Tu nu te-ai gandit o clipa ca poti sa schimbi ceva? Nu te-ai gandit ca cel putin o persoana traieste prin tine si ca acea persoana ti-ar da totul doar pentru un minut in care sa-i dai atentie pentru a-ti putea spune ceea ce simte? Tu esti constient ca de multe ori ranesti persoane care nu merita asta? Si totusi, cand realizezi intotdeauna e prea tarzi... Suntem prinsi intr-o viata materiala unde cuvintele zboara fara a avea o anume tinta si de multe ori ajung ratacite in acel suflet care-l doare pe un om atunci cnd intreg trupul lui e sanatos. Si ma intreb ce pret ar putea avea un suflet ce nu a stiut sa-si construiasca un trup dupa forma lui?!

Analizand ce mi se intampla in ultima vreme am ajuns la concluzia ca tot ceea ce stii despre un anumit lucru poate fi o iluzie. Toti vedem lumea intr-un mod destul de subiectiv dar in acelasi timp foarte diferit fata de cel de langa noi. Putem sa ne uitam amandoi la acelasi lucru si sa intelegem chestii total diferite. Depinde mult si de starea de spirit, de ce te preocupa si ce sentimente te stapanesc in acel moment. Si am inceput sa pun cap la cap anumite intamplari si sa gasesc raspunsuri. Intrebarile erau: cum poate un prieten, dupa ce a fost atata timp langa tine sa te lase balta? Cum poate aparea asa dintr-o data indiferenta unora? s.a.m.d. Raspunsul e simplu: totul poate fi o iluzie, chiar si oamenii pe care ii vezi langa tine...poate eu nu sunt acolo,poate tu ii fortezi sa fie, tu ii bombardezi cu problemele tale si cu chestiile care te deranjeaza si pe care vrei sa le spui cuiva. E foarte posibil ca ei sa nu fie acolo, dar tu sa-i vezi pentru ca stii ca ai nevoie de ei ca sa treci peste anumite lucruri. Si iti pui toate sperantele in ei fara sa te gandesti prea mult ce faci si esti dezamagit de fiecare data. Mai bine deschide ochii si uita-te bine care e langa tine pentru ca asa vrei tu s care e langa tine pentru ca ii pasa, pentru ca vrea sa-ti fie bine. S-ar putea sa te doara ce o sa vezi dar e mult mai bine sa stii in cine poti avea incredere si in cine nu, din timp. Adevarul doare o singura data, minciunile dor toata viata!

Puterea de a iubi.

Unii sufera, altii insa nu stiu ce e suferinta. Nu le spun celor din urma ca sunt oameni fericiti, pentru ca nu cred asta. De ce? Pentru simplul motiv ca nu au avut privilegiul sa vada , sa simta inca! Cum e sa fii de cealalta parte a trairilor deloc slefuite brute. Au si acestea farmecul lor, chiar daca unul foarte dureros de cele mai multe ori. Cel mai aiurea sentiment e acela cand iti dai seama ca un vis ti se naruie...si e mai ciudat cand acel vis reprezinta dragostea...EL. Trebuie sa il intelegi (pe El) si sa lupti cu ideea ca in curand visul se va adeveri, dar imi dau seama ca uneori cateva momente sunt mai frumoase si mai importante decat un intreg vis...Trebui sa fi sigura ca si el le-a pastrat acolo unde sufletul si inima se unesc. Ai momente in care iti aduci aminte clipa cu clipa tot ce a fost frumos atunci...Primul pas, prima privire, prima vorba, primul sarut, totul special pentru ca va doriti. Tot ce trebuie sa faci e sa tii fruntea sus si sa zambesti, iar cand iti e greu sa iti aduci aminte mereu de clipele cand va sopteati.."O sa fie bine!" O persoana care lupta are mereu de castigat dar cea mai importanta lupta e cea cu "timpul"...Nu te ascunde sa ii marturisesti ce simti ...pentru ca va intelege, dragostea se simte, dar de foarte multe ori ne ferim sa judecam cu inima...Vrei nu vrei, in viata esti principalul actor al filmului tau, iar principalele caracteristici ale unui actor sunt : Assumarea rolului si naturaletea!

Amintiri.

Dupa un an de cand mamaia, careia nu ii era frica de moarte ci de durere, a plecat sa se faca inger. Asa ne poate cuprinde si ocroti pe toti intre aripile sale...In fiecare moment al zilei imi amintesc de ea...intrand in camera ei si acum ii simt prezenta dar...nu o mai vad...In ultimele saptamani nici nu am mai visat-o...Cand era in viata, mereu vorbeam cu ea...si ii spuneam sa vina si sa imi spuna cum este in cer...alaturi de ingeri..daca este bine sau nu...dar...nu s-a mai intors...
In vis vorbesc cu ea..si totul pare atat de real...dar dimineata trezindu-ma realizez ca a fost doar un vis si nu o mai pot readuce la viata. Mi-a fost ca o mama...o iubeam mai mult decat orice...cu ea vorbeam, ea ma sfatuia, ma intelegea, ma iubea chiar daca o mai certam ...de fiecare data ma ierta...dar ce zic ca nici macar nu se supara pe mine. In momentele astea, as vrea sa o strang in brate...as da orice pentru o imbratisare de a ei...dar stiu ca acest lucru nu se poate...
Mamaia pentru mine a insemnat mai mult decat mama...la ea tineam cel mai mult..eram foarte apropiate...si acum tin la fel de mult la ea si sunt sigura ca nici ea nu m-a uitat...dar imaginea ei a ramas doar in amintirea mea...mai am doar cateva poze cu ea...parca si acum ii aud vocea...de fiecare data cand veneam de la scoala ma astepta cu mancarica calda, ma rasfata, imi placea foarte mult sa fac prajituri cu ea...Inchid pentru o clipa ochii caci mi-i umple plansul, si lacrimi cad usor pe obrajii mei. II zaresc rochia intr-un colt al camerei...o iau in mana si o miros...inca ii mai pastreaza mirosul...dupa atata timp de cand s-a stins...Parca o vad i acum..aprinzand focul la soba...ma vad pe mine lenevind in pat intreband-o pe mamaia "Mamaie, nu-i asa ca voi deveni o actrita candva?" Mereu imi raspundea cu un glas dulce "Da! Mancaoa-r mamia de fetita frumoasa."
Realizez ca am pierdut copilaria, ca ea a fost aruncata de mine in cufarul cu jucarii si incuiata. Realizez ca nu o voi mai avea niciodata. Imi dau seama ca timpul nu il pot intoarce, nu mai pot reinvia bunicii, jucariile, copii.
Mamaia a fost singura care a crzut in mine...care m-a sprijinit si mi-a dat curajul sa merg mai departe orice s-ar intampla...spunandu-mi mereu "nimeni nu are dreptul sa-ti ia visele"..Sunt sigura ca si ei ii e dor de mine acolo sus...la fel ca si mie...Nu pot spune mai mult decat TE IUBESC MAMAIE cateodata imi placea sa ii spun "babo" stiam ca nu ii place si se enerva spunand ca ea nu este batrana...Poate Dumnezeu mi-a luat-o preadevreme de langa mine...dar nu mai putea lupta cu boala...si oricum acolo sus cu ingerii ii este mult mai bine decat aici...si stiu ca intr-o buna zi am sa o revad..si mai stiu ca ma vegheaza si are grija de mine..cum a avut mereu.
Ma doare sa vad batranei care sunt tratati urat de catre nepoti sau copii...dar isi vor da seama cand vor ramane fara ei cat de mult i-au iubit si le va parea rau ca nu s-au purtat mai bine asa cum si mie imi pare rau ca ma mai certam cu ea cateodata...Sunt sigura ca vi-i amintiti cu drag pe bunici...faceti un mic efort si inviati bunicii, sau daca sunt aici "pe pamant, nu in gand" sigur s-ar bucura sa se stie eroii din povestile nepotilor. Am sa inchei..e tarziu...si se spune ca nu este bine sa ii pomenim pe cei de dincolo noaptea...totusi cred ca mamaia nu s-a suparat ca am scris un post despre ea noaptea tarziu...In martie pe 9 face 2 ani de cand s-a imbolnavit de o boala cruda care nu peste mult timp ii va lua viata...va ramane in amintirea mea pentru totdeauna...o voi iubi mereu..
Vreau sa inchei acest articol cu o poezie foarte frumoasa...trista ce-i drept...dar cu un mesaj foarte...tulburator...


REPETABILA POVARA
Cine are parinti, pe pamant nu in gand
Mai aude si-n somn ochii lumii plangand
Ca am fost, ca n-am fst, ori ca suntem cuminti,
Astazi imbatranind ne e dor de parnti.

Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atatia copii si de-atat nenoroc
Niste cruci, inca vii, respirand tot mai greu.
Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.


Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Cata munca in plus, si ce chin, cat nesomn!

Chiar acuma, cand scriu, ca si cand as urla,
Eu ii stiu si ii simt, patimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, dupa lun saptamani
Fii batrani ce suntem, cu parintii batrani
Daca lemne si-au lat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi in casele lor...
Intre ei si copii e-o prasila de caini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei paini

Cine are parinti, pe pamant nu in gand,
Mai aude si-n somn ochii lumii plangand.
Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii.

Ochii lumii plangand, lacrimi multe s-au plans
Insa pentru potop, inca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti? Mai au dansii copii?
Pe pamantul de cruci, numai om sa nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat.
Intr-un biet orasel, intr-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca nite stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are parinti, inca nu e pierdut,
Cine are parinti are inca trecut.
Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pana-aci,
Unde-avem si noi insine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, cand n-ai cesa-i mai rogi,
Si in genere sunt si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocarjati, intr-un ritm infernal,
Te intreaba de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara ii simti si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si cand te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acelui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor imputina cei ce n-au si ne cer.
Iar cand von incepe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia intr-un trist si departe taziu,
Cand vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uita curand,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plangand,
Si de ce inca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea in care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduita de plans.