Randuri pentru tine Imi dai macar un singur motiv sa aprind o speranta

Nu mai cred in vorbe mari...nu o mai fac pentru ca acele vorbe au nevoie de fapte,multe fapte care necesita timp si obstacole.

Nu mai pot sa reactionez la un simplu "te iubesc" sau "nu vreau sa te pierd"...nu mai pot astepta schimbari care intarzie sa apara...nu pot accepta sa inchid ochii in fata unui trecut doar pentru ca tu vii acum si spui niste cuvinte mari al caror sens incep sa cred ca nici nu il cunosti...

Nu mai cred in cuvinte mari care scot in evidenta aparentele unei iubiri puternice...in timp ce eu simt ca baza nu este suficient de puternica incat sa sustina vorbele din varf...Nu mai pot continua in ritmul asta...nu mai pot sa imi planific viata alaturi de tine atat timp cat tu imi oferi doar franturi de adevaruri amestecate cu minciuni dureroase si udate cu lacrimile mele...nu ma mai pot multumi cu iluzia flamanda a unei iubiri pustii...

Te iubesc mai!

Si daca ma iubesti si tu este timpul sa iti deschizi ochii sufletului inainte sa ma distrugi iubindu-ma sau sa ma iubesti distrugandu-ma...

Te iubesc,si as vrea ca visul nostru sa nu se stinga. Imi dai macar un singur motiv sa aprind o speranta ?



...cu drag,tie!...

Zilele astea am simtit nevoia sa imi plang toate dezamagirile sufletului pentru ca am avut impresia ca sunt atat de mica si de neinsemnata...pentru ca am simtit ca maine ...orice ar insemna maine...nu va mai fi la fel...
Am plans pentru ca am avut impresia ca am pierdut mult prea mult...ca nu mai sunt in stare de nimic...pentru ca am fost mintita...am fost inselata...am fost prostita...
Am plans pentru ca desi simteam din tot sufletul ca eu merit atat de mult am primit atat de putin...pentru ca mai mult-ul asta care ar fi trebuit sa fie al meu nu m-a gasit pe mine cum nici eu nu l-am gasit pe el...
Chiar si pentru relatia aceea in care am intrat cu sufletul deschis si cu zambetul pe buze dar din care am iesit cu lacrimi pe obraji si sufletul zdrobit...deoarece la capatul iluziitor mele am gasit un barbat atat de ne al meu si atat de al tuturor...chiar si pentru aceea am varsat lacrimi de suflet...
Dar dupa toate lacrimile si suferintele am inteles ca vina este a mea pentru ca eu am refuzat sa vad chiar si la sfarsit ceea ce altii vazusera de la inceput...caci m-am prefacut ca nu pricep ezitarile...si tacerile...si nepotrivirile...de la inceput...pentru ca am fost prea mandra si prea increzatoare si am crezut ca eu pot sa schimb un om care nu voia sa se schimbe...am inteles ca eu sunt vinovata pentru ridicolul lacrimilor fara rost pe care le vars acum cand am ajuns la capatul unei noi amagiri...eu nu el...
Eu ma vad nevoita sa accept azi ca imi merit fiecare lacrima de dezamagire asa cum...mi-am meritat...imi merit...si imi voi merita fiecare lacrima de fericire...

Despre noi si ...oamenii din viata noastra .

Iubim si totusi ii facem sa sufere pe cei pe care ii iubim si pe cei care ne iubesc...

Uitam adesea ce inseamna sa respectam … sa ne respectam pe noi si pe cei din jurul nostru...

Este trist si dureros cand aruncam prea usor cuvinte care dor...cand ranim fara sa ne uitam in urma... Este mult prea dureros atunci cand oamenii uita ce inseamna respect, uita ce inseamna iubire si ajung sa faca lucruri josnice...

De cate ori nu ati auzit cuvintele „te iubesc cum nu am iubit pe nimeni si iti voi purta mereu respect"?... De cate ori omul care a spus aceste cuvinte mari a uitat repede...poate mult prea repede ...si a facut lucruri care au durut...a jignit,a inselat,a mintit...?

De cate ori omul acela...omul iubit nu si-a intors privirea spre o noua iubire...spre un nou trofeu la colectia de iubiri si a uitat de promisiuni...de respect?

De cate ori nu a pasit...mult prea usor peste sentimentele voastre si a mers privind doar inainte...nici macar o secunda la cel caruia i-a calcat sufletul in picioare...?

De aici... dragostea si respectul se pierd usor si mult prea repede... printre rautati si egoisme.

In acest fel multi oamenii se dezumanizeaza si uita sentimentele profunde de dragoste si respect...devin incapabili sa mai simta aceste sentimente...

Este pacat ca exista si astfel de oameni...oameni care ii dau dragostei,respectului si promisiunilor valoare de... „nimic”...

Trecut

Mi-am dat seama azi ca intreaga mea viata a fost o minciuna...
Nimic din ceea ce am trait nu imi poate demonstra ca eu am existat...decat niste poze cu o persoana care zambeste fals catre obiectiv...o persoana pe care eu nu o cunosc....
Nu sunt nimic din ce am fost...adevarata eu nu exista si nici nu va mai exista vreodata...s-a ratacit pe undeva prin trecut....
Si stau gemuita pe fotoliul meu din coltul unei camere mari pe care nu o simt cu adevarat a a mea...
Stau cu capul pe genunchi si imi repet cu glasul pierdut "asta nu e viata mea...asta nu sunt eu..."
Imi curg lacrimile si imi miroase a pustiu...ascult muzica asta pe care nu o mai pot simti ca ieri si imi repet obsesiv ca...nu mai exist pentru nimeni...nici pentru mine nu mai exist...
Viata mea ar fi trebuit sa fie altfel...si eu ar fi trebuit sa fiu altfel...
Privesc acum catre un trecut de care nu mai sunt sigura ca mi-a apartinut vreodata....
Si ma gandesc mereu la momentul acela in care eu am murit ca sa se nasca altcineva...cineva care mi-a luat locul...care mi-a trait viata...la momentul acela in care eu am incetat sa mai traiesc si din care existenta mi-a devenit un blestem...
Sunt pierduta prin mine...nu mai am nimic sa ofer nimanui...nu mai am nimic sa-mi ofer...niciodata nu am avut...
Nu mă recunosc niciunde... nu am fost nimic...in afara de trecut.. .
Lucrurile sunt ceea ce sunt...nu au sensuri profunde sau ascunse... lumea este ceea ce este... ceea ce se arată a fi...nimic mai mult...
Aşa că am căutat degeaba videcare...fiindca nu există...
Am înţeles însă prea târziu...trebuia să rămân ceea ce am fost...
În faţa trecutului sunt neputincioasa...un trecut despre care nu sunt sigura că a existat mă apasă într-un mod terifiant...
Îmi este imposibil să-l schimb...imi este imposibil să-l concep...imi e imposibil sa il accept...
Sunt aşa cum sunt desi tot timpul mi-am dorit sa fiu altfel...
Mi-am dorit sa zambesc mult...intotdeauna mi-am dorit să zâmbesc...aşa goala şi murdara...cu sufletul plin de tăieturi adânci...Dumnezeu imi e martor ca mi-am dorit să zâmbesc... chiar să râd în hohote!
Să râd de tot ce ma ingrozeste... să râd de tot ce am trăit...
Ce viaţă am avut!!!
... o viaţă pe care am transformat-o în propriul meu inchizitoriu...
O viata in care trecutul a ars...din prezent a rămas doar scrum... iar viitorul s-a stins...

Randuri pentru tine:Iarta-ma ca sufar!

Mi-as dori ca la un moment dat sa intelegi ca atitudinea ta ma indeparteaza...ca ma doare nesiguranta ta,ma dor ezitarile tale...ca ma ranesc cuvintele spuse fara rost...intamplarile din trecutul tau si situatiile noi...faptul ca azi imi spui ceva iar maine schimbi tot...

Nu mai pot asa...Iarta-ma ca sufar cand ma minti...Iarta-ma ca nu pot accepta!

Mi-as dori sa realizezi ca nu sunt un obiect,nu ma poti muta azi intr-un loc iar maine in altul asteptand ca eu sa accept tacuta jocurile tale de copil devenit om mare sau om mare transformat peste noapte in copil.

Mi-as dori sa simti ca am suflet...ca nu ai dreptul sa te joci cu mine...sa ma manipulezi,sa ma utilizezi dupa bunul plac...

Si mi-as mai dori ca atunci cand o sa realizezi ca simti asta...sa simti nevoia sa imi spui si mie...

...cu drag,tie!...