Nu mai suntem atenti la ce facem si la ce rostim. Cuvintele au devevnit valuri de ceata care pier o data cu noptea. Ne comportam precum robotii, acele mecanisme prost create.
Pentru noi, nu finalitatea actelor e importanta si necesara, ci momentul prezent, care nu ofera decat o imaginatie iluzorie a ''ceva'' ce intr-un final se dovedeste a fi un lucru egoist, un pacat de care nu ne mai putem lepada.
Cuvintele dau navala precum cascadele de munte. Sunt reci si taioase. Lasa un gust, un iz si-o amintire care ingheata orice zambet si privire...egoism...
Azi, cuvintele nu mai au acea seva mieroasa, acel gust de dulce suras al unei copile pure si lipsita de orice gri. Azi au devenit apasatoare si tendentioase...credem ca ne-am maturizat.Complicam lucrurile fara sa ne dam seama si tot ce reusim sa facem ce sa ne ingreunam propria ascensiune in randul ''celor mari''.
In zadar ne straduim sa exprimam idei si sentimente care...pentru majoritatea nu sunt decat banalitati. Nu avem timp sa regretam si totusi o facem. Nu avem timp sa privim inapoi si totusi traim in trecut, ne hranim cu amintiri si ecouri...ne patam sufletul si imbatranim...
Suntem mici printre cei care se cred mari...suntem slabi printre cei care se vad puternici!
Suntem doar o mana de nisip presarat cu grija pe scena vietii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu